chiar si pe masinile care era in acea letargie parca
infinita si care probabil visa ce se intampla
deasupra lor.
Acest camion a reusit sa-mi aduca
aminte de timp,de cafea,sa simt durerea coatelor
care se lasau pe barginea balconului trezindu-se
in mine o constienta care nu o mai avuse de mult timp.
Incep sa mai beau din cafeau rece,observ orasul cam
trist,fara instalatii deasebite si multe,totusi erau
cateve care plangeau prin cateva vitrine aratand toate
la fel fiind si ele constiente ca sensul lor nu poate
fi indeplinit.In timp ce bagam cafea in corpul meu
si continuam sa observ acest oras ma framanta cateva
idei in gandul meu.Ma intrebam de ce acest oras nu
are parte de frumos,de ce omenirea nu poate lua
legatura cu posibilul,de ce acest oras nu are dreptul
la o supravietuire adevarata ,de ce oamenii sunt
niste victime ale materialului find clasati in pozitia